4/29/2011

PREZENTAREA PROIECTULUI

ARGUMENT

Cartea reprezintă cel mai complet depozit al inteligenţei omeneşti, având în filele ei cunoştinţe, sensibilitate, fapte pe care le păstrează intacte un timp nedefinit. În afara cărţii nu poate fi concepută o cultură sistematică a individului şi implicit a societăţii.Ea e comoara fără de preţ în care unii îşi adună cele mai frumoase gânduri, ca alţii să le poată folosi în voie.
În cărţi căutăm răspuns la problemele vieţii, din paginile lor învăţăm rostul, cum să luptăm pentru realizarea unui vis.
Cartea ne oferă prilejul de a ne opri asupra unui citat pe lângă care am trecut poate în grabă uneori, dar simţim nevoia să revenim, să medităm, să reluăm.
Am luat ca reper un citat aparţinând lui Nicolae Manolescu, impresionant prin mesajul său:
„Mă număr printre cei care nu pot trăi fără cărţi. Sunt un vicios al lecturii. Am nevoie să citesc aşa cum am nevoie să mănânc şi să beau. Hrana pe care mi-o oferă lectura îmi este la fel de indispensabilă ca şi acea materială. Resimt fiecare zi fără o carte ca pe o zi pierdută. Inainte de a mă culca seara, îndată ce mă trezesc, dimineaţa, în călătorii, ba chiar şi în tramvai, pretutindeni şi oricând, citesc. Nu mă pot închipui fără să ţin o carte în mână ( Nicolae Manolescu).




PREZENTAREA PROIECTULUI

ECHIPA DE PROIECT:
Profesorii: Acatrinei Mihaela, Acatrinei Vasiliu Lăcrămioara, Ţăranu Gabriela, Murariu Mihaela, Botoşanu Daniela, Tuchiac Maricela, Ţăranu Oana

COLABORATORI: profesorii Pintilie Laura, Liţu Mariana, Gaşpar Angela, Purdilă Carmen, Şandru Loredana- Şcoala Nr.1Baia, Brustureanu Elena-Grădiniţa Specială Fălticeni

PARTENERI:
Biblioteca şcolii
Biblioteca municipală Eugen Lovinescu Fălticeni
Şcoala generală Nr.1 Baia
Revista Dumbrava minunată
Grădiniţa Specială Fălticeni
Primăria Municipiului Fălticeni
Părinţi



MOTIVAŢIA ÎN CONTEXT GENERAL:
redescoperirea lecturii, a plăcerii de a citi
conştientizarea necesităţii unei instruiri adecvate pentru desăvârşirea formării intelectuale

OBIECTIVE:
stimularea lecturii şi a interesului pentru carte în general
cultivarea unei atitudini pozitive faţă de lectură, sensibilizarea întregii comunităţi în favoarea lecturii
cultivarea unui sistem de valori
cultivarea abilităţilor de comunicare
descoperirea şi încurajarea aptitudinilor de creaţie
cultivarea abilităţilor de comunicare
încurajarea cunoaşterii personale
încurajarea lucrului în echipă, a toleranţei
încurajarea ideilor novatoare, a implicării, a voluntariatului
descoperirea plăcerii de a dezvolta un proiect de o asemenea anvergură
stabilirea de relaţii cu reprezentanţi ai societăţii părinţi, locuitori ai oraşului, reprezentanţi ai instituţiilor
îmbogăţirea fondului de carte, audio-book-uri, albume de artă, colecţii de filme-ecranizări ale operelor literare în biblioteca şcolară şi C.D.I.prin donaţii, achiziţii, activităţi de voluntariat


PERIOADA DE DESFĂŞURARE A PROIECTULUI:
noiembrie2010-iunie 2011


BENEFICIARI (grup ţintă):
· elevii Colegiului Agricol Fălticeni
· elevii şcolilor partenere

RESURSE UMANE:
· elevi
· profesori
· bibliotecari


RESURSE MATERIALE:
volume cărţi, calculator, videoproiector, aparat foto, internet, lipici, hârtie, postere, desene,power point etc.

REZULTATE AŞTEPTATE:
mărirea interesului pentru lectură
receptarea avizată a lecturii
formarea unui public avizat în ceea ce priveşte cultura

DISEMINAREA INFORMAŢIEI:
blogul proiectului
articole publicate în revista şcolii „Lyceum” şi în revista „Dumbrava minunată”
realizarea unei broşuri Pledoarie pentru lectură
prezentarea activităţilor pe site- ul şcolii
prezentarea proiectului în cadrul zilelor şcolii


EVALUARE:
chestionare
planşe, afişe
spot de promovare a lecturii
concurs judeţean
fotografii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Scrieţi textul dumneavoastră aici

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.