2/23/2010

O carte pentru şcoala mea

PREZENTAREA PROIECTULUI

ARGUMENT


Incercarea de a-i convinge pe elevi să citească, să preţuiască această comoară-cartea-este o datorie sfântă a noastră, a profesorilor, de aceea am hotărât ca şi în acest an să ne implicăm în realizarea acestui proiect, să ne unim forţele şi să-i ajutăm pe elevii noştri să descopere adevărata valoare a cărţii.Alături de ei pornim în derularea acestui demers cu inima deschisă şi cu speranţa că vom izbuti să-i atragem în lumea cărţilor, o lume mirifică de altfel, să-i învăţăm să conştientizeze orizonturile şi perspectivele lecturii.

„ Pentru că oricât de arătoasă ar fi, cartea nu există încă în simpla ei materialitate. Ea nu este un obiect, ci un obiect de citit şi, astfel, singurul corp spiritual existent pe lume. (Gabriel Liiceanu, Dans cu o carte)

 

ECHIPA DE PROIECT:

  • Profesorii:  Acatrinei Mihaela, Acatrinei Vasiliu Lăcrămioara, Ţăranu Gabriela, Murariu Mihaela, Baltaru Marilena, Botoşanu Daniela, Tuchiac Maricela, Maftei Ionela

 

PARTENERI:

  • Biblioteca şcolii
  • Biblioteca municipală Eugen Lovinescu
  • Primăria
  • Părinţi

 

MOTIVAŢIA ÎN CONTEXT GENERAL:

  • redescoperirea lecturii, a plăcerii de a citi
  • conştientizarea necesităţii unei instruiri adecvate pentru desăvârşirea formării intelectuale

 

OBIECTIVE:

  • stimularea lecturii şi a interesului pentru carte în general
  • cultivarea unei atitudini pozitive faţă de lectură, sensibilizarea întregii comunităţi în favoarea lecturii
  • cultivarea unui sistem de valori
  • cultivarea abilităţilor de comunicare
  • descoperirea şi încurajarea aptitudinilor de creaţie
  • cultivarea abilităţilor de comunicare
  • încurajarea cunoaşterii personale
  • încurajarea lucrului în echipă, a toleranţei
  • încurajarea ideilor novatoare, a implicării, a voluntariatului
  • descoperirea plăcerii de a dezvolta un proiect de o asemenea anvergură
  • stabilirea de relaţii cu reprezentanţi ai societăţii părinţi, locuitori ai oraşului, reprezentanţi ai instituţiilor
  • îmbogăţirea fondului de carte în biblioteca şcolară prin donaţii, achiziţii, activităţi de voluntariat

 

PERIOADA DE DESFĂŞURARE A PROIECTULUI:

noiembrie2009-iunie 2010

 

BENEFICIARI (grup ţintă):

·         elevii Colegiului Agricol

·         elevii şcolilor partenere

 

RESURSE UMANE:

·         elevi

·         profesori

·         bibliotecari

 

RESURSE MATERIALE:

  • volume cărţi, calculator, videoproiector, aparat foto, internet, lipici, hârtie, postere, desene,power point etc.

 

REZULTATE AŞTEPTATE:

  • mărirea interesului pentru lectură
  • receptarea avizată a lecturii
  • formarea unui public avizat în ceea ce priveşte cultura

 

DISEMINAREA INFORMAŢIEI:

  • crearea unui blog
  • articole publicate în reviste
  • prezentarea activităţilor pe site ul şcolii

 

EVALUARE:

  • chestionare
  • concurs judeţean

 

PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILOR

 

ACTIVITATE

PARTICI-PANŢI

LOCUL   DE DESFĂŞURA-RE

PERIOADA

RESPONSABILI-TĂŢI

Drumul culturii prin bibliotecă

Elevi din clasele X Tehnic A, XI Silvic, XII Ind.Alim.

Biblioteca şcolii

Octombrie 2009

Prof.Murariu Mihaela

Cartea care ţi se potriveşte-joc bazat pe empatie

Elevi IX Tehnic D, X Resurse D

Biblioteca şcolii

Noiembrie 2009

Prof.Baltaru Marilena

Cartea-prietena mea-expoziţie de semne de carte

Elevi din clasa a IX-a Servicii A

Holul şcolii

Clasa a IXa Servicii A

Decembrie 2009

Prof.Acatrinei Mihaela

Eminescu

 

Biblioteca scolii

Ianuarie 2010

Prof.Maftei Ionela

Cartea-atelier de lucru

Elevi din clasa IX-a Resurse G

Biblioteca şcolii

Februarie 2010

Prof.Botoşanu Daniela

Cum se scrie o carte

Elevi din clasa a X a Resurse E

Biblioteca şcolii

Martie 2010

Prof.Botoşanu Daniela

Incursiuni în literatura română Paşi printre poeţi (invitat prof.Mioara Gafencu)

Elevi din şcoală

Cabinet lb.şi literatura română

Martie-aprilie 2010

Prof.Ţăranu Gabriela

Club de lectură Prietenii cărţii

Elevi din clasele IX Servicii B, X Servicii B

Biblioteca şcolii

An şcolar 2009-2010

Prof.Ţăranu Gabriela

O carte celebră, un film celebru-vizionarea unei ecranizări, dezbatere

Elevi din şcoală

Laborator Horticultură

Februarie 2010

Prof.Baltaru Marilena

Cartea-drumul spre succes dezbatere

Elevi din şcoală

Biblioteca şcolii

Martie 2010

Prof.Baltaru Marilena

Aventura în literatură, literatura ca aventură

Elevi din clasa a IX a Tehnic C

Clasa E 10

Februarie 2010

Prof.Murariu Mihaela

Rolul cărţilor în dezvoltarea unei civilizaţii

Elevi din clasa a XI-a Ind.Alim.

Clasa D8

Martie 2010

Prof.Murariu Mihaela

Reclama cărţilor-prezentarea cărţii preferate

Elevi din şcoală

Biblioteca şcolii

Martie 2010

Prof.Acatrinei Vasiliu Lăcrămioara

Lansare de carte

Elevi şi profesori din şcoală

Laborator Horticultură

Martie 2010

Prof.Acatrinei Vasiliu Lăcrămioara

Cartea-prieten de suflet

Elevi din şcoală

Biblioteca şcolii

Martie aprilie 2010

Prof.Acatrinei Mihaela şi prof.Acatrinei Vasiliu Lăcrămioara

Invitaţie la lectură-expoziţie de afişe, planşe, sloganuri pro lectură

Elevi din şcoală

Holul şcolii

Martie 2010

Prof.Acatrinei Mihaela

Vizită în lumea cărţilor-interviu cu doamna bibliotecar Hoştinaru Nicoleta

Elevi din clasa a IX -a Servicii A

Biblioteca municipală Eugen Lovines cu Fălticeni

Februarie 2010

Prof.Acatrinei Mihaela

Cartea şi internetul-dezbatere

Elevi din clasele IX Servicii A, XI Prot.Mediului B, XII Calculatoare

Cabinet  de limba şi literatura română

Martie 2010

Prof.Acatrinei Mihaela

Realizarea unui blog al proiectului

Elevi din şcoală

Laborator informatică

Februarie-martie 2010

 

Realizarea unei reclame a proiectului

Elevi din şcoală

Laborator informatică

Martie 2010

 

Strategii de lectură-lecţie interdisciplinară (română-engleză)

Elevi din clasa IX Servicii A

Clasa IXServicii A

Februarie 2010

Prof.Acatrinei Mihaela

Prof.Purdilă Carmen

 

Lectura îţi dă aripi-nr.2-foaie pentru cititor

Elevi din şcoală

Cabinet informatică

Ianuarie-aprilie 2010

Prof.Acatrinei Vasiliu Lăcrămioara

Cititul nu dăunează sănătăţii-sondaj de opinie

Elevi din şcoală

Oraşul Fălticeni

instituţii

Martie 2010

Toţi profesorii

Ziua lecturii (ziua mondială a cărţii)-expoziţii, concursuri

Elevi din şcoală

Biblioteca

Holul şcolii

23 aprilie 2010

Toţi profesorii

Colectare maculatură

Elevi din şcoală

Depozit bibliotecă

Semestrul al II-lea

Toţi profesorii

Atelier recondiţionare carte veche

Elevi din şcoală

Biblioteca şcolii

Sem.al II- lea

Toţi profesorii

 

Eu şi cartea-gânduri dedicate cărţii

Elevi clasele XII Calculatoare, XII Automatizări, XII Prot.Mediului A

Sala de clasă XII Calculatoare, Automatizări, Protecţia Mediului A

Februarie-aprilie 2010

Prof.Acatrinei Mihaela

Dragobetele sărută fetele-activitate la muzeul etnografic, lectura unor pasaje din opere pe tema iubirii, recital poezie de dragoste, masă rotundă.

Elevi clasele XIServicii B, IX Servicii B, X Servicii B

Muzeu etnografic

Februarie 2010

Prof.Ţăranu Gabriela

Sertarul cu cărţi

Elevi din clasele IX Servicii C, parteneriat cu Şc.Nr.2 Boroaia

bibliotecă

Martie 2010

Prof.Acatrinei Lăcrămioara, Pînzaru Mihaela, Botoşanu Daniela

 

Club de lectură Magicienii cărţii

Elevi din şcoală

bibliotecă

An şcolar 2009- 2010

Prof.Maftei Ionela