4/29/2011

NOI, PRIETENII CĂRŢII!!!



Cercul de lectură "Prietenii Cărţii" iniţiat de către unitatea noastră şcolară în parteneriat cu S.A.M."N.Stoleriu", Baia în anul 2009 începe să prindă contur cu trecerea timpului. Sâmbătă, 5 martie 2011, elevii Colegiului Agricol Fălticeni, membri ai clubului de lectură, cititori fideli cărţilor bune, au onorat invitatia doamnei profesor Loredana Şandru de a participa la o activitate organizată împreună cu doamna profesor Alina Dediu.S-a lucrat intens pe două echipe: una era reprezentată de elevii claselor a-V-a şi a-VI-a iar alta de elevii claselor a VII-a şi a-VIII-A. Desigur, elevii de liceu nu au fost doar simpli spectatori ci au contribuit intens la elaborarea produselor finale ale activităţii pe teme precum portretul personajului central din Alice în Ţara Minunilor (la clasele mici) şi mesajul textului lui I.Teodoreanu, Lorelei.(pentru cei mari).Activitatea a fost una interesantă şi în urma exprimării opiniilor cu privire la cele două texte am adresat la rândul nostru gazdelor de sâmbătă o invitaţie la o activitate în viitorul Centru de Documentare şi Informare din şcoala noastră.Vă vom împărtăşi, desigur, idei şi vă aşteptăm în număr cât mai mare să vă alăturaţi sloganului nostru : "Lectura nu dăunează sănătatăţii!"
Coord. Prof. Gabriela Ţăranu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Scrieţi textul dumneavoastră aici

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.