4/29/2011

IDEI VALOROASE PENTRU ÎMBOGĂŢIREA FONDULUI DE CARTE




8 MARTIE-e sărbătoare în sufletele noastre!

Ziua de 8 martie 2011 a fost pregătită şi aşteptată cu drag de către elevii voluntari de la Colegiul Agricol Fălticeni şi de către preşcolarii de la Grădiniţa Specială Fălticeni. Cele două “forţe” s-au unit astfel încât au reuşit să realizeze lucruri originale şi de bun gust care să pună în valoare tema expoziţiei organizate în holul central al Colegiului Agricol Fălticeni. Rigurozitatea pregătirilor pentru acest eveniment rezultă din imaginile grăitoare care confirmă faptul că partenriatul şcolii cu Grădiniţa Specială Fălticeni (partenriat înfiinţat în anul 2003) este unul meritoriu pentru beneficiarii ambelor instituţii educaţionale.
O parte din banii obţinuţi din vânzarea felicitărilor au fost folosiţi pentru cumpărarea câtorva cărţi pentru bibliotecă.Activitatea a avut, aşadar, un dublu scop, am putea spune.




Gabriela Ţăranu-prof. coordonator al proiectului de voluntariat din
cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Scrieţi textul dumneavoastră aici

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.