4/20/2010

CAMPANIA” CITITUL NU DĂUNEAZĂ SĂNĂTĂŢII”

-         sondaj de opinie- 

Ca şi anul trecut, am demarat un sondaj de opinie pentru a constata ce mai citeşte lumea şi în ce măsură.Voluntari din clasele a X-a Servicii A, a XI-a Industrie Alimentară au pornit prin oraş şi prin diferite locuri pentru a pune întrebările.Nu e uşor, dar copiii sunt încântaţi de o astfel de activitate.Astfel, o parte au mers la Casa Cărţii şi la Librăria General Cart şi au purtat discuţii cu librarii, iar o echipă a rămas să ia pulsul străzii.Oamenii s-au arătat în mare parte binevoitori şi ne-au răspuns.Acest studiu de impact a pornit de la câteva întrebări simple, cum ar fi:

  1. Vă place să citiţi?
  2. Ce cărţi preferaţi?
  3. Care este ultima carte citită?
  4. Ce reprezintă cărţile pentru dumneavoastră?
  5. De ce are nevoie omul să citească?

 

Numărul persoanelor intervievate a fost de 75.Anexăm statistica obţinută în urma acestui sondaj, făcând în acelaşi timp şi o paralelă cu sondajul de anul trecut, 2009.

Tot în cadrul acestui sondaj, am vorbit şi cu doamnele bibliotecare de la Biblioteca municipală Eugen Lovinescu şi cu doamna bibliotecară de la Scoala Nr.1 Al.I.Cuza

                                   Echipa de proiect





Iată şi câteva impresii ale elevilor ce au participat la realizarea studiului de impact din cadrul proiectului educativ O carte pentru şcoala mea:

 

         Din activitatea pe care am susţinut-o alături de câteva dintre colegele mele de clasă în ziua de 15 aprilie, 2010, la Casa Cărţii din municipiul Fălticeni, am dedus faptul că mulţi oameni, în prezent, preferă să-şi petreacă timpul altfel decât gustând din mesajul împărtăşit de vreo carte.

Atunci când ne apropiam cu chestionarul , mulţi dintre ei credeau că facem parte din vreo organizaţie nonguvernamentală şi le solicităm să ne ajute cu bani sau că facem parte dintr-o echipă ce derulează acţiuni de ajutorare a bolnavilor ,etc. Alţii, dimpotrivă, se temeau că întrebările ar fi prea grele şi nu ar şti să răspundă..

          Dincolo de toate, însă, am întâlnit şi persoane pasionate de lectură...însă....prea puţine,din păcate.

          Am învăţat din toate acestea faptul că trebuie să ne considerăm norocoşi pentru că avem parte de educaţie în şcoală, în familie şi suntem datori să purtăm mesajul pro lectura tuturor celor din jurul nostru, căci, într-adevăr, „nu este alta mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor.”

                                (Cătălina Nistor, clasa a X a Servicii A).

 

      „După această experienţă am rămas cu o impresie foarte bună cu privire la modul în care este preţuită cartea de către locuitorii din această zonă. Am rămas uimită de reacţia oamenilor înainte de a le pune în faţă chestionarul. Mulţi ne-au refuzat, fără să argumenteze, însă cei care au avut de spus ceva cu privire la refuzul lor, au adus în atenţie lipsa timpului sau lipsa banilor (crezând că facem vreo acţiune caritabilă pentru sprijinirea unui copil bolnav sau altceva).

Mi-a părut bine că am făcut acest studiu de impact la Casa Cărţii din oraş deoarece am vizionat bogăţia de carte disponibilă acolo ,am discutat cu vânzătorul care şi-a exprimat regretul pentru faptul că lumea nu prea citeşte deoarece sunt alte mijloace moderne de transmitere a informaţiei.”

                                

                      (Oana Onofrei, clasa a X a Servicii Ai)

 

  În cadrul orei de limba şi literatura română am discutat despre stadiul la care ne aflăm cu proiectul educativ „O carte pentru şcoala mea”. Am fost împărţiţi în trei echipe pentru a face un studiu de impact pe raza oraşului cu privire la pasiunea pentru carte a oamenilor. Oechipă a derula activitatea la General Cart, o alta la Casa Cărţii, iar ultima la chioşcul de ziare de pe strada unde se află şcoala noastră.

      Sectorul meu de activitate a fost Casa Cărţii. Am făcut fotografii, am discutat cu oamenii care intrau să cumpere câte ceva, cu alte cuvinte, am jucat rolul unor reporteri dornici să vadă pe ce loc se situează cartea în viaţa tuturor.

      Consider că a fost o experienţă frumoasă simplul fapt că am stat printre cărţi preţ de câteva ore, ne-am minunat că bătrânii de peste 60 de ani citesc foarte multe romane,poezii, şi au un farmec aparte în a ne invita pe toţi la lectură.”

                             (Iuliana Ungurianu, clasa a X- a Servicii A)

 

„Consider lectura ca fiind o călătorie spre interior, o provocare, un element esenţial în existenţa fiecăruia dintre noi. Păcat că în zilele noastre, tinerii sunt ocupaţi cu tot felul de lucruri care nu au nici pe departe vreo legătură cu lectura.

Cu puţin timp în urmă am participat la un sondaj de opinie privind lectura. Rezltatul?  Bătrânii citesc foarte mult, iar tinerii....mai deloc.

Sfatul meu: primiţi lectura în viaţa voastră, căci de ea depinde viitorul !”

                                              (Ramona Ana, clasa a X-a Servicii ,).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Scrieţi textul dumneavoastră aici

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.